Prereformarea Bisericii - Jan Huss

Sursa imagine : http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b0/Jan_Hus_at_the_Stake.jpg

Ca şi Wycliffe, Huss a considerat că nu doar viaţa Bisericii se cuvine reformată de tare precum simonia şi nepotismul, ci şi de doctrina sa.
„Aşadar, nu Papa este capul Bisericii şi nici cardinalii sunt trupul întreg al Bisericii sfinte, catolice şi universale. Numai Cristos este capul şi cei predestinaţi sunt trupul şi fiecare este membru al trupului” (Justo) spunea Jan Huss.
Scrierile lui John Wycliffe devin cunoscute printr-un număr de studenţi cehi care studiaseră în Anglia, unde regele Richard al II-lea se căsătorise cu o prinţesă din Boemia. Jan Huss aderă la majoritatea vederilor lui Wycliffe privitoare la reformarea Bisericii.
Aceste evenimente aveau loc în perioada Conciliului de la Pisa, care încearcă să pună capăt Marii Schisme. Boemia era susţinătoare a „papilor pisani” ca Alexandru al V-lea şi apoi Ioan al XXIII-lea.
Jan Huss devine rector al Universitaţii din Praga şi un predicator al nevoii de reformare, lucru ce duce la excomunicarea sa în 1411, dar se bucură de sprijinul poporului şi al regelui Boemiei, iar sentinţa papală are un efect minor asupra sa.
Papa Ioan al XXIII-lea proclamă o cruciadă împotriva provinciei Napoli, mai degrabă din raţiuni politice şi încearcă finanţarea acestei cruciade prin vânzarea de indulgenţe. Jan Huss, care şi el cumpărase o astfel de indulgenţă cu douăzeci de ani în urmă, consideră acum că Papa era un uzurpator al dreptului unic al lui Dumnezeu de a ierta păcatele. Pentru aceasta Huss este excomunicat din nou şi este invitat la Conciliul din Constance de împăratul Sigismund pentru a-şi apăra cauza sa.
La 5 iunie 1415 Huss este arestat definitiv din ordinul Papei Ioan XXIII-lea. În faţa nedreptăţii sale Huss va declara : „Eu apelez la Isus Cristos, singurul judecător care este atotputernic şi absolut corect. În mâinile Lui îmi încredinţez cauza, până când El va judeca pe fiecare, nu bazându-se pe martori falşi şi concilii, ci pe adevăr şi justiţie” (Justo,p.350)
La 6 iulie 1415, Huss a fost dus în catedrală, dezbrăcat de hainele preoţeşti, iar tunsoarea clericală i-a fost îndepărtată fiindu-i ras capul. Pe cap i-a fost pusă o coroană din hârtie decorată cu demoni. Înainte de a fi ars pe rug s-a rugat prin cuvintele : „Doamne Isuse, dacă este pentru Tine voi îndura răbdător această moarte crudă. Mă rog ca Tu să ai milă de duşmanii mei” (Justo)
Când a fost ars pe rug a fost auzit recitând psalmi. Poporul din Boemina a fost indignat la aflarea veştii că Jan Huss a sfârşit în acest fel. Numeroşi nobili şi-au arătat susţinerea faţă de ideile lui Huss.
Iniţial susţinătorii lui Jan Huss – „husiţii” – erau în mare parte membrii ai nobilimii şi burgheziei, dar în scurt timp ei primesc sprijinul unor mişcări mai radicale din rândul claselor de jos. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt „taboriţii”, o mişcare apocaliptică, care respingea orice nu se putea găsi în Scriptură. O altă mişcare a fost aceea a „horebiţilor”.
La moartea regelui Wenceslas, succesorul său a fost chiar împăratul Sigismund, care a cerut Papei să pornească o cruciadă împotriva husiţilor. Trupele împăratului Sigismund se ciocnesc în vecinătatea Pragăi cu o armată a cărei principal contingent era format din taboriţi. Taboriţii sunt organizaţi de un mic nobil, Ioan Zizka, care transformă carele ţăranilor într-o forţă imbatabilă. Armata lui Sigismund este învinsă. Un an mai târziu în 1421 se înregistrează noi ciocniri între „cruciaţi” şi armata lui Zizka. Luptele continuă în 1427 şi 1431.
Conciliul de la Basel ajunge la concluzia că Conciliul de la Constance nu a dat o rezoluţie înţeleaptă în chestiunea Boemiei. Pentru că husiţii nu dau curs invitaţiei de a se prezenta în faţa conciliului se organizează o nouă „cruciadă” împotriva Boemiei. Catolicii sunt învinşi încă odată de husiţi.
Biserica din Boemia primeşte dreptul de a-şi păstra particularităţile (cum ar fi aceea de a lua comuniunea atât cu pâine, cât şi cu pâine şi vin). Mulţi boemieni însă au refuzat vreun compromis şi au format mişcarea „Unitas Fratrum” („Uniunea fraţilor”). Numărul lor a crescut rapid nu doar în Boemia, ci şi în Moravia, de aici fiind cunoscuţi ca „moravieni”. În timpul Reformei din secolul al XVI-lea mulţi moravieni devin lutherani. Din mijlocul lor se ridică şi Jan Amos Comenius (1592 – 1670) care este unul din precursorii sistemului modern de învăţământ.