Realitatea Crăciunului

De câţiva ani ma "mândresc" cu un mic esseu despre percepţia mea asupra Crăciunului.
Prima dată el a fost postat pe saitul (cum îi plăcea dumnealui)regretatului George Pruteanu.
http://www.pruteanu.ro/8forum/afisare.php?pagenr=114&id=1650
Dacă „spiritul Crăciunului“ trece odată cu scuturarea bradului nu ne foloseşte la nimic
Aud spunîndu-se în preajma sărbătorii texte de genul : „Să fim mai buni de Crăciun!“. Dar, oameni buni, ce va ţine sa fiţi la fel de buni tot anul ? Ce ocazie deosebită mai e şi asta ? Şi ce sărbătorim de fapt ? Copacii tăiaţi fără discernămînt ( nu că aş fi împotriva împodobirii bradului, dar parcă nu ne-ar strica mai mult bun-simţ în privinţa defrişărilor ). Pe Moş Crăciun ? Bătrînul e un ticălos, nu merită să fie sărbătorit. Bătrînul e un ticălos, nu merită să fie sărbătorit. Păi aduce cadouri doar unor copii, lăsîndu-i uitării pe cei ce au mai multă nevoie, adică copiii din Africa, de exemplu. A, da ! E surpriza cadourilor!!! Acum să spun drept cadoul de la prieteni nu te ia prin surprindere, doar te aşteptai , în timp ce surpriza cadoului de la duşmani se numeşte, mai tot timpul, escrocherie sentimentală, sau mai rău…mită. Deci ce ar mai fi de sărbătorit ?
Oricît ne-am strădui să găsim un răspuns potrivit nu am descoperi ceva mai mult decît forme goale sau superbe inutilităţi.
Singurul răspuns ar fi că Îl sărbătorim pe Isus. După ce cultura noastră atee L-a discreditat „demonstrînd“ fie că a fost un nebun, fie un mincinos, eufemistic numindu-L „doar un învăţător moral“, acum Îi aclamă cu isterie naşterea, ca un copil prostuţ ce-şi linge emoţionat degetele pe care tot el le lovise cu ciocanul. Deci, atenţie, daca-l sărbătoriţi pe „Isus cel cultural“ atunci sărbătoriţi o nebunie, o minciună…sau mai rău o iluzie.
Steaua Betleemului
Dacă relatarea Scripturii este adevărată, atunci magii au văzut o stea deosebită. Ce legătură să fi avut cu naşterea unui copil şi mai ales cum s-ar explica ?
Există trei explicaţii privind fenomenul :
1. O stea miraculoasă
2. O novă sau o cometă
3. O conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adăugirea planetei Marte.
Astrologii evrei afirmau că la naştere lui Moise se întîmplase o astfel de conjuncţie şi ca acest lucru trebuia să se întîmple şi la naşterea mult-aşteptatului Mesia. Astronomul Kepler s-a ocupat de o astfel de situaţie. Pe 10 octombrie 1604 a observat o stea strălucitoare, de o luminozitate excepţională. I-a venit ideea că aşa trebuie să fi fost şi cu steaua care i-a călăuzit pe magi. Prin calcule amănunţite a ajuns la concluzia că o astfel de conjuncţie a avut loc de trei ori între 7 şi 6 î.Cr. Prima apariţie ( ţinînd cont de eroarea la calcularea calendarului lui Dionisus Exiguus ) ar fi avut loc cu doi ani înainte de naşterea lui Cristos, permiţînd magilor pregătirile. Calculele lui Kepler au fost confirmate ulterior de alţi astronomi.
Este ştiut faptul că în vechime oamenii (şi mai ales astrologii) asociau diferite evenimente cu apariţia unor fenomene de pe bolta cerească. Uneori calculele lor cu privire la calendare erau extrem de precise. Se pare că misteriosul Sfinx din Egipt ar fi un calendar stilizat reprezentînd succesiunea celor 12 constelaţii de la Fecioară la Leu ( capul de femeie tînără şi trupul de leu sunt evidente). Istoria antica consemnează multe din asocieri de acest gen de care cei contemporani lor erau fascinaţi.
De exemplu : apariţia unei comete strălucitoare la scurt timp după Idele lui marte în 44 î. Cr, după asasinarea lui Cezar sau apariţia unei comete înainte de sinuciderea lui Nero.
Oricare ar fi explicaţia reală a stelei Betleemului, totuşi nu mi se pare potrivit să respingem relatarea Bibliei ca neadevărată. În afară de prejudecăţi nu există fapte care să o conteste, ba dimpotrivă.
S-a născut Cristos pe 25 decembrie ?
În Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetul 4 se consemnează faptul că păstorii din Betleem erau pe cîmp, deci probabil că acest eveniment s-a întîmplat cel mai tîrziu toamna.
Dar atunci de ce a fost adoptată această dată ca data naşterii lui Isus ?
În primul rînd trebuie spus că sărbătoarea Crăciunului nu s-a numărat printre sărbătorile timpurii ale Bisericii. Scriitori creştini ca Inereu şi Tertulian nu o omit din lista de sărbători. Consensul sărbătoririi naşterii lui Isus la 25 decembrie s-a instalat abia în secolul V. De fapt adoptarea acestei sărbători pe data respectivă a avut ca scop pierderea sărbătorii păgîne Natalis Invicti ( Naşterea neînvinsului soare). Nu voi judeca pertinenţa „convertirii“ acestei sărbători, ci voi constata că mai important decît momentul sărbătoririi este Personajul sărbătorit, aşa că nu voi zăbovi prea mult cu chestiuni cronologice.
Locul evenimentului
La 9 km sud de Ierusalim se alfa mica localitate Betleem. Proorocul Mica încă din anul a anunţat : „ Şi tu Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui iuda, totuşi, din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veşniciei“
A fost necesar decretul de recenzare a populaţiei dat de Cezar August ca să aibă loc evenimentul.
Cum s-a născut Isus
Atunci cînd aud ca este absurd ca o virgină să nască un copil mă gîndesc la un caz recent. Anume o virgină chiar a născut un copil. Intamplarea s-ar fi petrecut in timpul razboiului din fosta Iugoaslavie, iar cei implicaţi sunt doi militari (un barbat si [CORECT: şi] o asistenta medicală). Un glonţ a pătruns în testicolul bărbatului care se afla într-o stare de excitaţie, apoi pătrunde în uterul femeii aflate la ovulaţie. După nouă luni se naşte un copil al unei femei virgine. Este unul din puţinele cazuri de „ inseminare balistică“. Din cîte ştiu a mai existat unul asemănător în războiul de secesiune din SUA. Departe de mine să afirm că Maria, mama lui Isus, a rămas însărcinată pe vreo cale naturală ; eu vreau să afirm că nu orice pare absurd este cu necesitate şi neadevărat. De altfel eu cred că Isus s-a născut întocmai cum Scriptura relatează, într-un mod supranatural.
Uitaţi-vă la următoarea înşiruire de litere : Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch
Probabil că unii dintre voi ştiţi despre ce este vorba…dar înainte nu aţi fi spus ceva de genul ca este expresia faptului că o mîţă neliniştită a călcat tastatura calculatorului ? Şi totuşi acesta este numele unei localităţi din Ţara Galilor. Absurd, da, dar nu neadevărat.
Dacă Isus nu se năştea, atunci El nu ar fi putut fi inventat
În cartea „Emil – sau despre educaţie“, Jean Jacques Rousseau scria : „ Răsfoiţi lucrările filosofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cît de dispreţuite sunt, în comparaţie cu Scripturile ! E posibil oare, ca o carte atît de simplă şi totodată atît de sublimă, să fie simpla lucrare a omului ? E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om ? Găsim că El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios ? Ce dulceaţă, ce curăţenie în comportarea Sa ! Ce învăţături pline de har ! Ce maxime sublime ! Ce înţelepciune profundă în cuvîntările Sale ! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile Sale… Unde este omul, unde este filosoful care a trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire ? …Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate, au fost acelea ale unui Înţelept, viaţa şi moartea lui Isus, au fost acelea ale unui Dumnezeu. Să presupunem oare, că istoria Evangheliilor este simplă ficţiune ? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contră istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o pună la îndoială, nu este atît de bine dovedită, ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără să o înlăture, căci este mai greu de conceput, ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decît că unul singur le-ar fi furnizat materialul (nota mea : şi să fie, eventual, capabil să moară ca martir pentru o minciună conştientă !). Autorii evrei erau incapabili de dicţia ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atît de izbitoare şi de neuitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul.“
Este ştiut ca Jean Jacques Rousseau nu a fost vreun religios fervent, dimpotrivă a pendulat mult între protestantism şi catolicism, apoi îşi abandonase cei cinci copii la orfelinat, dar totuşi nimeni nu poate contesta inteligenţa lui. La cele scrise de el , citate mai sus, nu pot să mai adaug nimic, decît să spun că le găsesc deosebit de pertinente.
Semnificaţie reală a Crăciunului
Am putea spune că realitatea Crăciunului este un paradox : Nemărginitul Dumnezeu intră in lumea vizibilă întrupat într-un Copilaş. Isus este Dumnezeul-Om, Mesia vestit de profeţii evrei. Iată ce spune unul dintre ei, despre Isus cu mult înainte de naşterea Lui ( cca. 760 – 680 î.Cr): „ Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui ; şi Îl vom numi : Minunat Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele Veşniciei, Prinţ al păcii“ (Cartea Isaia, capitolul 9, versetul 6 )
Oricare ar fi părerea voastră, trebuie să-mi daţi dreptate că ideea Întrupării lui Dumnezeu, ca fapt istoric, trebuie perceput ca cel mai important eveniment cu putinţă. Dacă Dumnezeu nu şi-ar asuma măcar şi numai pentru o clipă calitatea de om, cu toate riscurile şi dificultăţile ce decurg din ea, ca de exemplu: să fii părăsit de prieteni în cele mai grele momente , să fii acuzat pe nedrept de oameni cu prejudecăţi, să fii acuzat de un procuror laş, să fii scuipat şi batjocorit şi apoi să fii ucis în cel mai bestial mod cu putinţă… Aşa cum spuneam, un Dumnezeu care nu Îşi asumă durerea într-o lume a durerii, este doar o caricatură. În Isus vedem însă un caracter şi o Personalitate perfectă : „avem o îmbinare perfectă a trăsăturilor personalităţii desăvîrşite, deoarece ca Dumnezeu încarnat El întruchipează natura umană perfectă“ spunea Bernard Ramm . În aceeaşi manieră Philip Schaff afirma despre Isus : „Zelul Său nu a degenerat niciodată în pasiune, nici consecvenţa Lui în încăpăţînare, nici bunăvoinţa lui în sentimentalism. Felul Lui nepămîntesc de a fi nu avea nimic de a face cu indiferenţa şi nesociabilitatea sau familiaritatea exagerată ; lepădarea de Sine nu avea nici o legătură cu o atitudine ursuză; sobrietatea Lui nu era austeritate. În El se îmbinau nevinovăţia copilărească cu puterea bărbăţiei, dedicarea cu interesul neobosit pentru binele omului, dragostea gingaşă pentru păcătos cu severitatea intransigentă faţă de păcat, demnitatea impresionantă de condamnat cu umilinţa care te cîştigă, curajul neînfricat cu prudenţa înţeleaptă, fermitatea de nezdruncinat cu gingăşia duioasă“
Dacă Isus nu se năştea, atunci El nu ar fi putut fi inventat
În cartea „Emil – sau despre educaţie“, Jean Jacques Rousseau scria : „ Răsfoiţi lucrările filosofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cît de dispreţuite sunt, în comparaţie cu Scripturile ! E posibil oare, ca o carte atît de simplă şi totodată atît de sublimă, să fie simpla lucrare a omului ? E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om ? Găsim că El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios ? Ce dulceaţă, ce curăţenie în comportarea Sa ! Ce învăţături pline de har ! Ce maxime sublime ! Ce înţelepciune profundă în cuvîntările Sale ! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile Sale… Unde este omul, unde este filosoful care a trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire ? …Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate, au fost acelea ale unui Înţelept, viaţa şi moartea lui Isus, au fost acelea ale unui Dumnezeu. Să presupunem oare, că istoria Evangheliilor este simplă ficţiune ? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contră istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o pună la îndoială, nu este atît de bine dovedită, ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără să o înlăture, căci este mai greu de conceput, ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decît că unul singur le-ar fi furnizat materialul (nota mea : şi să fie, eventual, capabil să moară ca martir pentru o minciună conştientă !). Autorii evrei erau incapabili de dicţia ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atît de izbitoare şi de neuitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul.“
Este ştiut ca Jean Jacques Rousseau nu a fost vreun religios fervent, dimpotrivă a pendulat mult între protestantism şi catolicism, apoi îşi abandonase cei cinci copii la orfelinat, dar totuşi nimeni nu poate contesta inteligenţa lui. La cele scrise de el , citate mai sus, nu pot să mai adaug nimic, decît să spun că le găsesc deosebit de pertinente.
Semnificaţie reală a Crăciunului
Am putea spune că realitatea Crăciunului este un paradox : Nemărginitul Dumnezeu intră in lumea vizibilă întrupat într-un Copilaş. Isus este Dumnezeul-Om, Mesia vestit de profeţii evrei. Iată ce spune unul dintre ei, despre Isus cu mult înainte de naşterea Lui ( cca. 760 – 680 î.Cr): „ Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui ; şi Îl vom numi : Minunat Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele Veşniciei, Prinţ al păcii“ (Cartea Isaia, capitolul 9, versetul 6 )
Oricare ar fi părerea voastră, trebuie să-mi daţi dreptate că ideea Întrupării lui Dumnezeu, ca fapt istoric, trebuie perceput ca cel mai important eveniment cu putinţă. Dacă Dumnezeu nu şi-ar asuma măcar şi numai pentru o clipă calitatea de om, cu toate riscurile şi dificultăţile ce decurg din ea, ca de exemplu: să fii părăsit de prieteni în cele mai grele momente , să fii acuzat pe nedrept de oameni cu prejudecăţi, să fii acuzat de un procuror laş, să fii scuipat şi batjocorit şi apoi să fii ucis în cel mai bestial mod cu putinţă… Aşa cum spuneam, un Dumnezeu care nu Îşi asumă durerea într-o lume a durerii, este doar o caricatură. În Isus vedem însă un caracter şi o Personalitate perfectă : „avem o îmbinare perfectă a trăsăturilor personalităţii desăvîrşite, deoarece ca Dumnezeu încarnat El întruchipează natura umană perfectă“ spunea Bernard Ramm . În aceeaşi manieră Philip Schaff afirma despre Isus : „Zelul Său nu a degenerat niciodată în pasiune, nici consecvenţa Lui în încăpăţînare, nici bunăvoinţa lui în sentimentalism. Felul Lui nepămîntesc de a fi nu avea nimic de a face cu indiferenţa şi nesociabilitatea sau familiaritatea exagerată ; lepădarea de Sine nu avea nici o legătură cu o atitudine ursuză; sobrietatea Lui nu era austeritate. În El se îmbinau nevinovăţia copilărească cu puterea bărbăţiei, dedicarea cu interesul neobosit pentru binele omului, dragostea gingaşă pentru păcătos cu severitatea intransigentă faţă de păcat, demnitatea impresionantă de condamnat cu umilinţa care te cîştigă, curajul neînfricat cu prudenţa înţeleaptă, fermitatea de nezdruncinat cu gingăşia duioasă“
Scopul Crăciunul
De ce ar veni un Dumnezeu Drept şi Bun într-o lume a păcatului, nedreptăţii şi urii ? Aceasta este întrebarea esenţială care ar putea da un sens şi un scop sărbătoririi Crăciunului. Răspunsul potrivit ar fi că Dumnezeu a venit pentru a da soluţia potrivită unei lumi fără soluţii. Crăciunul este doar începutul călătoriei Sale pe acest pămînt, călătorie care se termină cu moartea , Învierea şi ridicarea Sa la Cer.
Dreptatea Sa cerea Sieşi să pedepsească păcatul umanităţii.
Bunătatea Sa cerea Sieşi să fie îndurător cu păcatul umanităţii.
Cum să ieşi din această problemă paradoxală ? Există o singură soluţie. Teologii o numesc „satisfacţie prin substituire“. El a plătit păcatul nostru, în moartea Sa nemeritată !
Fără a crede acest fapt, să-mi fie iertată îndrăzneala, sărbătorirea Crăciunul este pierdere de timp sau mai rău prostie pură.
Cristos – cel mai mare dar
Adesea considerat cel mai important verset al Scripturii, este numit prin puterea sa de expresie, „ versetul de aur“. El se găseşte în Evanghelia după Ioan în capitolul 3, versetul 16. Îl voi cita: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea încît a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.
Acum îl voi scrie altfel:

Fiindcă atît de mult a iubit Cel mai mare grad
Dumnezeu Cea mai mare persoană
Lumea Cel mai mare partener
Încît a dat Cea mai mare faptă
Pe singurul Lui Fiu Cel mai mare dar
Pentru ca oricine Cea mai mare ocazie
Crede Cea mai mare simplitate
În El Cea mai mare atracţie
Să nu piară, Cea mai mare promisiune
Ci Cea mai mare diferenţă
Să aibă Cea mai mare siguranţă
Viaţă veşnică Cea mai mare avere

Nu este greu de observat că în acest verset se răspunde „întrebărilor ultime“ ale fiecărui om : problemei sale majore, păcatul, soluţiei de ieşire din această state, modalităţii de ieşire şi destinului său.
Urîndu-vă sănătate , sper ca această realitatea minunată a Crăciunului să fie şi realitatea vieţii voastre !